Azi in drum spre casa,intr-o goana nebuna spre cald si fara zapada, mergeam apretata de la atatea haine si vad in fata prin ninsoarea deasa si enervanta ,doi adolescenti care pareau ca se plimba intr-o zi de primavara insorita prin parc.
Eu cu toata artileria grea: fular,manusi,mi-am pus si o bereta macar sa-mi tina parul lipit de cap sa nu-mi inghete urechile,parca eram desprinsa din „Cosmarul alb”.
Iar ei,sumar imbracati mergeau relaxat ,incet,meditativ. El zambea sarmant cu capul inclinat pe spate , cu mainile lejer in buzunarele pantalonilor ,iar ea suradea,chicotea elegant ,vizibil rusinata de situatia tipica primelor intalniri. In jur numai mocirla,alunecus,fulgi care-ti intrau in ochi dar pe ei nu parea sa-i afecteze.
Ei ,poate ca dragostea nu tine de foame ,dar de frig tine sigur.
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Bravo lor :)
RăspundețiȘtergerePai da dar ei apoi mergeau acasa si se incalzeau peste masura . La asta nu te-ai gandit :D
RăspundețiȘtergereEu ador zapada si ma plimb adesea prin ninsoare abundenta si zapada, singur, deci cred ca nu tine de dragoste prea mult :)
RăspundețiȘtergere