Un vanticel imbietor ma face sa visez la primavara.La dealuri pline de verde crud,aproape de soarele mangaietor,la joaca de copii.
Dupa o toamna care a maturat multe,o iarna care m-a racit,ma joc cu ce mi-a mai ramas. O galagie de sentimente. Restul din mine va creste la loc la un moment dat.
Le arunc in sus sperand sa prinda aripi si sa zburde,dar ele cad inapoi,peste mine.
M-as fi dorit sa le pierd,printre norii pufosi,fara urma.Fara dor de dor,fara sa dor.
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Se zice că primavara sufletul omului înfloreşte an de an, ca şi un trandafir. Referitor la sentimene se pot arunca se pot lăsa în urmă se pot pierde dar de fiecare dată găsesc drumul spre "casă".
RăspundețiȘtergereCe frumos scrii :)
RăspundețiȘtergerehttp://www.youtube.com/watch?v=aJq2VAnfPtw
sau... cred ca mult mai potrivit ar fi asta: http://www.youtube.com/watch?v=vIwICDXpi_M Era o piesa pe care-am avut placerea s-o ascult in multe dimineti in timpul facltatii :) Si-n 6 ani, au fost multe dimineti :))
merci
RăspundețiȘtergere@No Mo' iti datorez un premiu pentru cel mai fidel cititor :).Astept sa iesim din criza.
@ No Mo' Cat despre ce mi-ai recomandat: "Da,foarte da!"
RăspundețiȘtergerePai premiul poa' sa fie si non-material. Sau putin material. Adica... nu tre' sa spargi o tona de ruj ca sa-mi lasi o urma de buze pe obraz sau pe gulerul camasii :))
RăspundețiȘtergereTi-am zis sa nu scrii sub efect euforic.
RăspundețiȘtergere